sâmbătă, 22 aprilie 2017

Prin cenușa de visuri de Oana Arion

Mi-am jurat că nu voi mai citi trilogii sau serii care nu sunt publicate în totalitate. Mi-am jurat și nu m-am ținut de cuvânt. Cum să reușești să te ții de cuvânt când în fața ta apare manuscrisul penultimului volum al seriei mult-iubite? Nu poți. Te apuci de citit și încerci să citești destul de repede ca să afli tot și, totuși, destul de încet ca să nu se termine dintr-o dată.

Călătoria mea a început acum vreo 2 ani și ceva, cu lectura primului volum din seria Nemuritor și descopeream atunci un mix de fantasy, romance, umor fin și personaje de care ajungi să te îndrăgostești. Apoi am zis că voi cumpăra următoarele 4 volume și le voi citi când seria va fi publicată integral. Desigur că soarta a avut alt plan: la începutul anului am cumpărat pachetul cu primele 3 volume și in 3 nopți erau gata.





Am crezut că îmi va fi la fel de ușor și cu acest volum 4: mă refer la găsit timp pentru citit, pentru că imediat ce începi să citești și te scufunzi în lumea Victoriei nu prea mai este cale de întoarcere. Tot noaptea am ajuns să citesc, la lampa de veghe, când toți ai casei dormeau duși (asta ca să pot și eu savura lectura fără întreruperi).

Pentru cei care nu au citit primele 3 volume

Mă gândeam cum să rezum frumos ceea ce s-a întâmplat în cele 3 volume fără a risipi bucuria de a descoperi voi înșivă totul. Și mi-am zis că mai bine o las pe Oana să vă povestească:

Întodeauna bărbaţii din viaţa mea găseau o ieşire din situaţiile care păreau de nerezolvat.
Cum sună asta? Bărbaţii din viaţa mea. Păi, în primul rând era Arrio, care cu greu s-ar fi putut încadra în limitele normalului datorită faptului că era un vampir bătrân de trei sute şi ceva de ani.
Apoi venea la rând Ian, bunul său prieten (şi al meu, dacă este să fim sinceri până la capăt). Ian este un caz aparte în lumea fiinţelor supranaturale, pe care am descoperit-o cu un an în urmă, pentru că existenţa sa sfidează toate regulile cunoscute: Ian este nemuritor. Născut viking şi berserker, a trăit o mie de ani şi mai bine pe acest pământ, purtând povara unui blestem aruncat de tatăl său, vestitul luptător Egill Skalagrimsson, asupra unei comori, a cărui paznic a devenit, dobândit astfel nemurirea.
În decursul ultimului an trecusem prin situaţii incredibile, cunoscusem creaturi pe care în mod normal le găseşti doar în cărţi, luptasem pentru cauze îndoielnice sau juste, privisem moartea în ochi. Pierdusem mult, oameni la care am ţinut sincer, locuri care îmi fuseseră dragi. Şi, cel mai important, pierdusem o bucăţică din mine.
Mă schimbasem. Dobândisem puteri extraordinare. Letale. Eram temută în lumea secretă şi întunecată a supranaturalilor. În urmă cu un an, Victoria era doar o femeie normală, cu multe visuri şi planuri de viitor. Astăzi era „stăpâna argintului”, cea atinsă de blestem.
V-am atras atenția? Ei bine, acest fragment e doar la începutul volumul, stați să vedeți peste ce veți da parcugând întreg volumul. E electrizant!!!



Surprize, surprize

Chiar și fanii declarați ai seriei vor avea surprize majore în timpul lecturii. Victoria e Victoria, ea nu se schimbă, doar o înțelegem mai bine, este parcă ceva mai matură, cu un umor ceva mai sec. Ce vă pot spune e că se apucă și ea de scris (ca și Cici a noastră), numai că Victoria scrie o carte pentru copii.

(Acest detaliu mi-a rămas în minte încă de când am citit primul volum și, scriind impresiile mele, am zis că ar fi fain să aflu și despre autoare câte ceva, așadar Oana mi-a făcut onoarea de a-mi răspunde la fix 4 întrebări AICI și menționează și în carte că are în plan o carte pentru copii - exact ca eroina noastră:

Imaginasem o lume fantastică, plină de culoare şi dinamism în care personajul principal – o fetiţă pe nume Karina – intrase fără voia ei şi trecea prin tot felul de aventuri, având alături două pisici care vorbeau şi câţiva prieteni de nadejdie.) 

Prin cenușa de visuri 

Victoria vrea să-și salveze iubitul, Arrio, de soarta de vampir. Ajutată de Arrio, Ian și o vrăjitoare puternică pe nume Anais, Victoria va întreprinde o călătorie ciudată, periculoasă, revelatoare în trecut pentru a putea afla acel obiect personal al lui Arrio înainte de a deveni vampir. Un trecut ca în cărțile de capă și spadă, dar cu un mare plus: nemuritorii.

Așadar Victoria va descoperi fațete noi ale vechilor prieteni, va lega prietenii cu noi personaje (posibil importante pentru acțiunea volumului 5 al seriei) și va descoperi cât de surprinzătoare este viața ... și iubirea. Mai ales într-o lume în care există și supranaturalul. 



Suspansul și misterul se împletesc de minune cu umorul fin (sincer acuma, simțeam că Victoria îmi vorbea mie, personal ...că mie îmi adresa întrebările ei, implicând astfel cititorul la un nivel mult mai personal decât cel de lector, aducându-l la rangul de confident), scenele fierbinți și trăirile intense ale personajelor.

Tot ce vă pot promite este că și voi veți întreprinde o călătorie super-faină alături de Victoria, o călătorie ca un montagne-russe, prin nerăbdare și speranță, atingând extazul și apoi cea mai de jos suferință, prin disperare și iar speranță, prin timp și spațiu, într-o buclă care parcă nu se mai termină. Dar se termină. Și vă jur că sfărșitul volumului este doar un preambul pentru volumul cinci, lăsându-vă într-o stare de nerăbdare acută de a citi și ultima parte a seriei.



Se vede că atât personajele, cât și autoarea au crescut cu fiecare volum lansat: cercetarea e mai extinsă și mai riguroasă, personajele sunt verosimile, deși plasate într-o lume a fanteziei, stilul e lejer, cursiv, atrăgător, iar acțiunea e fluidă, are sens, fără timpi morți - tot ce trebuie pentru o lectură surprinzătoare!

”Prin cenușa de visuri” este o lectură superbă, un must-read al acestei primăveri, care te învăluie ca o ceață și te transportă în lumea lui Ian, Arrio și a Victoriei, în lumea Nemuritorilor și a celorlalți supranaturali fără a părăsi confortul casei tale.



Volumul îl puteți deja precomanda de pe Librex,  la preț redus și cu autograf, urmând a fi livrat dupaă18 mai. Pentru voi, am precomandat deja un exemplar, prin urmare, stay tuned to find out more!

luni, 10 aprilie 2017

Biblioteca Emiliei: 1 Te iubesc, orice culoare ai avea!

Locuim pe o planetă incredibil de frumoasă tocmai pentru că nu are un singur fel de peisaje, are mări, oceane, râuri, munți și văi, dealuri, păduri și câmpii, deșerturi și întinderi de gheață. De ce oamenii ar fi la fel? Oamenii sunt și ei de diferite forme, mărimi, culori și hramuri. Cartea aceasta subliniază ideea de iubire, unicitate, familie.

Te iubesc, orice culoare ai avea!” este o carte scrisă de Mihaela Coșescu și ilustrată de Ana Stinghe, o artistă adevărată la cei 13 ani ai săi în momentul publicării cărții.



Girafa Gigi este singurul copil în familia sa, dar așteaptă cu nerăbdare nașterea unui frățior ... sau a unei surioare. Tot ce știe e că va iubi mult bebelușul, deoarece nu are cu cine să se joace, să vorbească, să împartă bucuria de a trăi. Ar fi vrut să vină bebelusul mai repede, plictisindu-se de mâncat frunze toată ziulica. Savana africană nu oferea prea multe opțiuni în materie de petrecut timpul distractiv.




Nașterea lui Vivi, surioara mult așteptă, schimbă dinamica familială: în primul rând pentru că bebelușa are nevoie de mai multă atenție și, în al doilea rând, pentru că Vivi este puțin diferită și incită interesul tuturor. Vivi s-a născut puțin diferită, adevărat, dar tot girafă este și își iubește mult familia, în special, pe sora ei mai mare, Gigi, pe care o și admiră.




Vivi, deși mică, observă că toată lumea o privește mai ciudat la început, apoi cu uimire. Se bucură că își are părinții aproape și sora alături. Doar că această atenție și uimire intervine în relația dintre surori, înstrăinându-le puțin una de cealaltă. Fiecare se simte diferită prin prisma percepției celorlalți, fiecare încearcă să devină precum cealaltă.

Părinții celor 2 mici girafe sunt cei care rezolvă această situație printr-o mică propoziție, dar plină de putere: ”Te iubesc, orice culoare ai avea!”. Cât de frumoasă este iubirea necondiționată a familiei și acesta ar trebui să fie un drept al oricărui copil adus pe această lume: dreptul la iubirea necondiționată, oricum ar fi acest copil!




Emi despre carte:

-Mami, dar girafa mică se simțea tristă?
-Da, Emi, pentru că nu era privită la fel ca sora ei mai mare.
-Da, dar Gigi tot o iubea, nu?
-Tu ce crezi?
-Gigi și Vivi sunt surori-prietene.
-Cum așa?
-Sunt cele mai bune prietene, dar și surori, și se iubesc mult de tot.

Da, Emiliei i-a plăcut mult povestea celor 2 girafe, a făcut o ”analiză” destul de interesantă a situației celor 2 surori și tot se îndreptă spre carte din când în când, plăcându-i ilustrațiile și diferențele dintre cele 2 surori.

Despre situația noastră

Avem 4 luni și 9 zile de când suntem 4 și nu numai 3. Da, suntem mândrii părinți a 2 fete cucuiete :) Pe românește, e greu să împaci și capra și varza, să nu mai vorbesc, de restul plantelor și animalelor (hahaha, dar uneori e mai mult un râsu`-plânsu`). Interesul pentru noua membră a familiei a fost și continuă să fie mare, iubire există din plin, desigur și ceva gelozie.

Noi încercăm ca atmosfera din casă să fie cât mai relaxată, doar că uneori nu prea ne iese: mârâieli de la ambele fete, viroze care adaugă tensiune, dantura Mariei care iese ceva mai devreme, așadar suntem ”cadorisiți” și cu multe plânsete, chiar urlete, până într-o seară când Emi nu a mai suportat și a întrebat dacă așa va fi în casă cu un bebeluș.

-Nu mai suport atâta plâns, dar eu tot te iubesc, Mărie cu pălărie! (preia din formulele nostre de adresare)

E greu, foarte greu, dar cărțile ne pot ajuta să descoperim între paginilor lor expresia sentimentelor și trăirilor noastre. Nouă ne-a plăcut enorm povestea celor 2 surori, Gigi și Vivi, chiar terapeutică pentru Emi.

Vă recomandăm amândouă această carte și vă anunțăm că autoarea mai are o carte publicată, o vom cumpăra și noi cât de curând, desigur este tot o poveste terapeutică despre ”O poveste despre emoțiile pe care le simt copiii când părinții se ceartă. Cum putem depăși greul atunci când căutăm soluții, in loc de critică”. Cartea poate fi comandată de pe Cărturești sau pentru oferte si comenzi de grup, se poate scrie pe crestemoameni@gmail.com


(imagine preluată de pe pagina de Facebook a cărții)


Cartea ”Te iubesc, orice culoare ai avea!” o puteti găsi pe Emag, Libris, Cărturești. Puteți citi un interviu cu autoare pe crestemoameni.ro, întrebările fiind puse de copii.

luni, 3 aprilie 2017

Lansare de carte Pințesa Urbană la Iași

Anul trecut participam pe vremea aceasta la lansarea de carte ”O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă” de Ioana Chicet-Macoveiciuc a.k.a Prințesa Urbană. Și mi-a plăcut enorm de mult feeling-ul rămas după.

Plăcere și mai mare când am auzit că se pregătește o triplă lansare a celorlate cărți scrise de ea și organizatoarea m-a rugat să urc pe scenă, împreună cu alte 2 mămici, să vorbim despre Ioana/cărți/rolul de mamă/cum e să fii femeie. Îi citisem deja Emiliei ”Te iubesc, orice ai face” și ”Mami, e gata?” - volume ce prezintă aventurile Emei și ale frățiorului ei, Eric. Urma doar ”Miercuri, respirăm”, pe care am terminat-o pe la 00:38 în ziua lansării de la Iași.

Cu siguranță că aș fi putut să termin de citit cartea mai rapid dacă ... (și aici am ce scrie, dar e de ajuns să știți că 2 au fost motivele principale: Emilia și Maria - cu asta am spus tot). Dar când s-au aliniat frumos planetele și totul a fost zen, am citit liniștită și am savurat cartea. Pentru că eu savurez cărțile de parcă ar fi deserturi delicioase.

Prezentarea cărții:

Pentru șase tinere, se apropie Ziua Z. O așteaptă de mult, o visează, toate speranțele și temerile lor se îndreaptă în aceeași direcție. Dar sunt departe de a fi pregătite! Se înscriu, deci, la un ultim și intens antrenament. Primesc muniție adecvată, echipament specializat, o instructoare pe măsură și numărătoarea inversă începe. Numai că acolo, în casa aproape conspirativă în care se întâlnesc ăn fiecare miercuri, nu are loc vreo competiție, dimpotriva, între ele se înfiripă o prietenie așa cum se întampla numai în momentele de cumpănă ale vieții. Toate problemele ți secretele celor șase viitoare mame ies la iveală și se complică și mai mult pe ultima sută de metri. Dar după crizele de râs sau de plâns împreuna, cele șase noi prietene încearcă din răsputeri să se ajute între ele. Rămâne de văzut dacă și cum vor rezolva milioanele de încurcături la timp pentru a ajunge cu bine la destinația finală: Maternitatea. Miercuri, respirăm este un roman palpitant și realist în același timp, cu personaje memorabile și întâmplări ca-n viață, scris azi și aici, pentru cititoarele de azi și de aici.

M-am identificat și eu cu anumite etape ale diferitelor personaje (doar sunt 6, ai de unde alege!): crize de râs și de plâns, coșmaruri pe aproape toată durata sarcinii problematice, întrebări, planuri, vise etc. ”Miercuri, respirăm” nu e numai despre sarcină și copii, e despre viață, despre a înfrunta problemele, pentru că îngroparea capului în nisip nu face decât să prelungească agonia. 

Și mai e și despre onestitate: cea față de tine, în primul rând, apoi față de toți ceilalți. Și e despre frumusețea vieții, care poate răsări de unde te aștepți mai puțin, precum prietenia a șase femei însărcinate care se întâlnesc la un curs Lamaze. Frumusețea aceasta există peste tot, în orice și oricine, trebuie doar să îi dăm ocazia să se manifeste și să ținem ochii deschiși bine pentru a o vedea: în noi, în cei apropiați nouă, în fiecare ființă pe care o întâlnim în viața noastră.

Despre lansare

După ce am trecut prin multe stări cu lectura romanului, am trecut la emoțiile cu lansarea. Care a avut loc sâmbătă, 25 martie, al Ateneul Iași. Acum, la mai bine de o săptămână de la lansare, vă pot lăsa doar impresiile mele, nicidecum un reportaj.

Ca și la prima lansare a cărții semnate de Ioana la Iași, au avut loc suprize frumoase din partea organizatorilor, partenerilor și sponsorilor (mulți la număr): Ateneul din Iași, Ulei de masline extravirgin Adevarat - FeelOlio Romania, Verde Bun, Gradinita Kids Garden Iasi, Mona m-a cusut, Ergonomice.ro, Dopo Poco Trattoria & Simigeria Petru Iaşi, Gioconda Medical Spa & Dentesse Clinici Dentare, AXKID RO, Cutiuta cu Amintiri - Cabina FOTO, Tuca Petronela (SaraCreations), Nan by Danina Line, Bogdan Todireanu, Brandusa Bordeianu Make-up Artist, Țara Minunilor, 

Cărțile te întâmpinau de cum intrai în clădire:




Apoi holul Ateneului a fost luat cu asalt, în cel mai fain sens al cuvântului, de oameni minunați, pregătiți să transforme o lansare de carte în ceva mai mult: 

-salată bio de la Verde Bun,

-pâine cu maia cu humus de la Andreea,

-crochete cu pastă de măsline sau, pur si simplu, stropite cu ulei de măsline, choclolate chips și paste, toate italiene, de la FeelOlio România,

-covrigi, colaci de la Dopo Poco și Simigeria Petru.

-creațiile minunate ale Petronelei (SaraCreations): aranjamente florale, broderii superbe pentru cărți de impresii (nuntă și botez) si tablouri, inimioare care pot fi dăruite celor dragi









Copiii prezenți la lansare s-au jucat împreună cu cei de la grădinița Kids Garden, participanții s-au putut fotografia la cabina foto adusă de ”Cutiuța cu amintiri” - au adus până și recuzită pentru fotografii, am primit ca ”mărturie” fotografia numai bună de pus pe frigider datorita magnețelului.

Și a venit și momentul să intrăm în sala de spectacole. Acolo alte și alte fețe, copii, părinți, chiar mulți copii, mulți purtați în sisteme ergonomice (mare bucurie să vezi așa ceva). Un moment de teatru cu scene din cartea ”Te iubesc orice ai face!”, apoi invitatele și Ioana au urcat pe scenă, fiecare având momentul ei de ”glorie”.

Eu aveam așa mari emoții fiind pe scenă încât nici nu mai știu ce am zis, important e că partea cu publicul era în semi-întuneric și nu îi vedeam prea bine, doar copiii se auzeau și asta chiar mi-a plăcut. Nu a fost un eveniment de genul ”Shhhh! Mai încet! De ce ai venit cu copilul dacă nu îl poti stăpâni?” (se mai întâmplă uneori și așa ceva). Copiii vorbeau, gângureau, se jucau, alergau, inclusiv pe scenă. La urma-urmei, a fost cu și despre ei!

Mi s-a părut că s-a terminat repede dupa ce a vorbit și Ioana, mi-aș fi dorit să continue, poate și pentru că m-am simțit super bine. Ar fi fost și mai frumos dacă fetele mele erau și ele prezente, dar nu e de joacă cu sănătatea, așadar au rămas acasă cu tati. Tot s-au distrat, prin urmare no guilt feelings pentru mine.

Am primit și eu autografe pe cărțile noastre, așa cum au primit toți cei care au dorit, momentele acestea fiind imortalizate de fotograful Bogdan Todireanu.

 Voi ați participat la lansări de carte? Dacă da, cum a fost?

Cărțile Ioanei le puteți găsi AICI, AICI și AICI.


Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular